túrtur1 s.n. (înv.) tremur, fior, înfiorare.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
túrtur2, -ă, adj. (reg.) acricios.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
ȚÚRȚUR, țurțuri, s. m. 1. Sloi mic de gheață de formă prelungită și ușor ascuțită spre vârf, care se formează de-a lungul streșinilor sau pe ramuri, prin înghețarea imediată a apei care se scurge. 2. (La pl.) Franjuri. 3. Jgheab prin care curge apa (la fântână). [Var.: țúrțure s. m.] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȚÚRȚUR ~i m. 1) Formație mică de gheață în formă de con, care atârnă de streșini sau de ramurile copacilor, apărută prin înghețarea picăturilor de apă ce se preling. 2) mai ales la pl. pop. Fascicul de fire unite între ele, prins ca ornament de marginea unor piese decorative sau vestimentare. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ȚÚRȚUR s. 1. (pop.) țurloi, (reg.) scuț, (Munt. și Dobr.) suligă, (prin Dobr.) sulughiță, (Olt.) țorțoloș, țuțuroi, (înv.) stur. (Pe streșini s-au format ~i.) 2. sloi, (Olt., Ban. și Transilv.) sloiete. (~ de gheață, pe apa.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ȚÚRȚUR s. v. canaf, ciucure, franj, jgheab.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
țúrțur s. m., pl. țúrțuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink