TUTÚN, (1), s. m., (2, 3) tutunuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunzele mari și moi, ovale, rotunde sau lanceolate, de un verde-închis, cu flori albe, roz sau roșii, reunite în buchete (Nicotiana tabacum). ◊ Tutun turcesc = varietate de tutun cu tulpina ramificată și cu flori galbene-verzui (Nicotiana rustica). 2. S. n. (Colectiv) Frunze de tutun (1), care, supuse unui tratament special, se fumează, se prizează sau se mestecă. 3. S. n. (Înv.) Pachet de tutun (2). – Din tc. tütün.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TUTÚN, (2) tutunuri, s. n. 1. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunze mari și moi, de un verde-închis, cu flori trandafirii reunite în buchete (Nicotiana tabacum). ◊ Compus: tutun-turcesc = varietate de tutun cu tulpina ramificată și cu flori galbene-verzui (Nicotiana rustica). 2. Frunzele de tutun (1), care, supuse unui tratament special, se fumează, se prizează sau se mestecă. 3. (Înv.) Pachet de tutun (2). [Var.: tiutiun s. n.] – Tc. tütün.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
TUTÚN s. 1. (BOT.; Nicotiana tabacum) (rar) tabac. 2. (BOT.) tutun turcesc (Nicotiana rustica) = (reg.) bacon, baconiță, tabac. 3. (rar) tabac, (reg.) pacioc, (Maram.) duhan, (prin Mold.) tabacioc. (Un pachet de ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TUTÚN s. v. regina-nopții.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
tutún (-nuri), s. n. – Tabac. – Var. Mold. tiutiun. Mr. tutune. Tc. tütün (Roesler 604; Șeineanu, II, 370; Lokotsch 2121), cf. ngr. τυοτούνι, bg., rus. tiutiun, sb. tutun. Este cuvînt oriental, cf. cuman. tutun „fum” (Kuun 125), aplicat posterior plantei. – Der. tutuni, vb. (a fuma); tutunărit, s. n. (dare asupra culturilor de tutun); tutungiu, s. m. (vînzător de tutun și de țigări), din tc. tütüncü (Ronzevalle 68); tutungioaică, s. f. (vînzătoare de tutun; fumătoare); tutungerie, s. f. (debit de tutun); tutuniu, adj. (de culoarea tutunului).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
tutún (plantă) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
tutún (frunze, pachet) s. n., pl. tutúnuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TUTÚN ~uri n. 1) Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cultivată pentru frunzele ei mari alungite, care, fiind uscate și supuse unei tehnologii speciale, se fumează (mai rar se prizează sau se mestecă). ◊ ~ turcesc tutun cu tulpina puternic ramificată și cu flori dispuse în ciorchine. 2) Preparat din frunzele uscate ale acestei plante. ~ de pipă. /<turc. tütün, ngr. tutúm
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink