TÂLC, tâlcuri, s. n. (Pop.) 1. Înțeles2, sens, rost, semnificație. ◊ Loc. adv. Cu tâlc = cu subînțeles; cu rost, cu socoteală. ♦ Interpretare, explicație. 2. Glumă alegorică, fabulă, pildă. ◊ Expr. A vorbi în tâlcuri = a vorbi figurat, alegoric. – Din sl. tlŭkŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TÂLC s. 1. v. semnificație. 2. v. mesaj. 3. semnificație, sens, (fig.) preț. (Iscat-am frumuseți și ~uri noi.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TÂLC s. v. accepție, comentariu, conținut, fabulă, interpretare, însemnare, înțeles, semnificație, sens, tălmăcire, tâlcuire, valoare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
tâlc s. n., pl. tâlcuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TÂLC ~uri n. 1) Înțeles profund, ascuns; noimă; subînțeles. ◊ Om cu ~ om priceput. Fără ~ fără noimă; fără rost. A nu avea nici un ~ a fi complet lipsit de sens. 2) Învățătură exprimată alegoric; poveste moralizatoare; parabolă. ◊ A vorbi în ~uri a vorbi figurat; a vorbi în pilde. /<sl. tluku
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
tîlc (-curi), s. n. – 1. Interpretare. – 2. Comentariu, explicație. – 3. Semnificație, sens. Sl. tlŭkŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 400). – Der. tîlcovanie, s. f. (interpretare, exegeză), înv. din sl. tlŭkovanije; tîlcos, adj. (Basar., povestitor, care istorisește cu plăcere); tîlcui, vb. (a interpreta, a explica, a comenta; a traduce), din sl. tlŭkovati; tîlcuitor, s. m. (interpret; exeget).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink