TÂLHÁR, tâlhari, s. m. 1. Persoană care comite o tâlhărie; bandit. ♦ Epitet dat unui om ticălos, nemernic. 2. (Fam.) Ștrengar, hoțoman, șmecher. [Var.: (reg.) tălhár s. m.] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TÂLHÁR s. 1. bandit, (franțuzism) brigand, (reg.) furător, robalău, (Transilv.) lotru, (înv.) fur, războinic. (~ de drumul mare.) 2. v. ticălos. (Un ~ de negustor.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TÂLHÁR s. v. ștrengar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
tâlhár s. m., pl. tâlhári
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TÂLHÁR ~i m. 1) Persoană care comite jafuri făcând uz de forță; hoț de drumul mare; brigand. 2) pop. Persoană care comite fapte nedemne. 3) fam. Persoană șmecheră și poznașă; hot; hoțoman. /<ung. tolvaj
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
FOAIA-TÂLHÁRULUI s. v. tâlhărea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
IARBA-TÂLHÁRULUI s. v. orbalț.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PALMA-TÂLHÁRULUI s. v. salată-sălbatică.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TÂLHAR DE MÁRE s. v. corsar, pirat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink