TÂRN1, târnuri, s. n. 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar1. – Din sl. trŭnŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TÂRN2 s. n. v. târnă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TÂRN s. măturoi, (reg.) felezeu, leasă, târș. (Un ~ pentru măturatul străzilor.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TÂRN s. v. pleavă, porumbar, porumbel.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
târn (mătură, arbust) s. n., pl. târnuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TÂRN ~uri n. Mătură mare făcută din mărăcini sau nuiele flexibile (fixate pe o coadă), folosită pentru măturatul curților sau străzilor. /<sl. trunu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
tîrn (-nuri), s. n. – Smoc de mărăcini sau nuiele, folosit ca măturoi. Sl. trŭnŭ (Cihac, II, 402; Giuglea, Cercetări lexic., 9), cf. bg. tărn, trăn, slov. tèrn, ceh. trn, pol. tarn, rus. tern. – Der. tîrnui, vb. (a mătura cu tîrnul; a se lua de păr; a se părui); tîrnuială, s. f. (măturare, tîrnuire; păruială, chelfăneală). Aceleiași familii din sl. trŭnŭ aparțin tîrnăcop (var. tîrnacop), s. n. (cazma, săpoi), din bg. tărnăkop, sb. trnokop „săpătoare de tufișuri de mure”; tîrnomată (var. tîrnomete), s. f. și n. (bălegar, gunoi), cf. sb. trnomet „măturătoare pe arie”, cr. ternomet „mătură” (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 402; Tiktin); tîrnosie (var. tîrnoslivă), s. f. (varietate de prune), din sb. trnoslivja (Candrea). Cf. tîrnă.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink