TĂGĂDUIÁLĂ, tăgăduieli, s. f. Faptul de a tăgădui; negare, contestare; tăgadă, tăgăduire, tăgăduință. [Pr.: -du-ia-] – Tăgădui + suf. -eală.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TĂGĂDUIÁLĂ, tăgăduieli, s. f. Nerecunoaștere, negare, contestare. – Din tăgădui + suf. -eală.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
TĂGĂDUIÁLĂ s. v. contestare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
tăgăduiálă s. f., g.-d. art. tăgăduiélii; pl. tăgăduiéli
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink