Dex tăinuire

TĂINUÍRE, tăinuiri, s. f. Acțiunea de a tăinui și rezultatul ei; înțelegere ascunsă; sfat ținut în taină. ♦ Infracțiune care constă în primirea sau transferarea unui bun sau în înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând faptul că bunul respectiv provine dintr-o acțiune sancționată de legea penală și urmărind obținerea unui folos material. – V. tăinui.

TĂINUÍRE s. v. ascundere.

TĂINUÍRE s. v. secret, taină.

tăinuíre s. f., g.-d. art. tăinuírii; pl. tăinuíri

TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui.

A TĂINUÍ ~iésc tranz. 1) (informații, știri) A face să rămână absolut necunoscut; a ține în taină. 2) (persoane, lucruri) A pune într-un loc ferit pentru a sustrage ulterior; a acoperi; a ascunde; a dosi. /taină + suf. ~ui

TĂINUÍRE ~i f. 1) A TĂINUI. 2) jur. Infracțiune constând în primirea ori transmiterea unui bun provenit din comiterea unui act condamnat de legea penală. /v. a tăinui

TĂINUÍ vb. 1. v. ascunde. 2. a ascunde, (fig.) a înnăbuși. (Și-a ~ durerea.)

TĂINUÍ vb. v. ascunde, dosi, flecări, îndruga, mistui, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

A tăinui ≠ a destăinui, a mărturisi

tăinuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. tăinuiáscă