TĂMÂNJÉR, tămânjere, s. n. (Reg.) Unealtă ciobănească în formă de lopățică sau de băț ramificat la un capăt, cu care se amestecă zerul în căldare când se fierbe pentru a se face urdă. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TĂMÂNJÉR s. v. bâtă, ciomag, măciucă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
tămânjér s. n., pl. tămânjére
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink