TĂRTĂCÚȚĂ, tărtăcuțe, s. f. 1. Plantă târâtoare sau agățătoare din familia cucurbitaceelor, cu flori albe, cu frunze lunguiețe, roșii și cu fructe comestibile (Coccinia indica). ♦ P. restr. Fructul acestei plante. 2. Fig. (Glumeț) Cap. ♦ Ființă mică, bondoacă. – Tătarcă + suf. -uță.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TĂRTĂCÚȚĂ s. (BOT.) 1. (Coccinia indica) (reg.) curcubetă, curcubețea, tărtănică, tătarcă. 2. v. tâlv.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TĂRTĂCÚȚĂ s. v. cap.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
tărtăcúță s. f., g.-d. art. tărtăcúței; pl. tărtăcúțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TĂRTĂCÚȚĂ ~e f. Cap de om (prost). /tătarcă + suf. ~uță
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink