Dex tăvălugí

TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug.

tăvălugí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 sg. și pl. tăvălugeáscă

TĂVĂLÚG, tăvălugi, s. m. 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulți cilindri, folosită la fărâmarea bulgărilor de pământ și la netezirea și tasarea solului înainte și după însămânțare; cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru fărâmare, îndesare, nivelare etc. ◊ Expr. A se da sau a se duce (ori a da pe cineva) de-a tăvălugul (sau, adverbial, tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. 2. Instrument rudimentar de treierat. [Pl. și: (n.) tăvăluguri. – Var. tăvălúc s. m.] – Tăvăli + suf. -ug.

A TĂVĂLUGÍ ~ésc tranz. (terenuri, suprafețe) A lucra cu tăvălugul. /Din tăvălug

TĂVĂLÚG ~gi m. 1) Unealtă sau mașină agricolă, constând din unul sau mai mulți cilindri, folosită în lucrările de îndesare și de nivelare a pământului înante și după însămânțare. ◊ (A se da, a se duce) de-a ~gul a se duce de-a rostogolul. 2) înv. Instrument de treierat, format dintr-un cilindru de lemn, care se rotește în jurul unui ax fix. [Pl. și tăvăluguri] /a (se) tăvăli + suf. ~ug

TĂVĂLÚG s. 1. (AGRIC.) vălătuc, (reg.) tăvală, tăvălic, treierătoare, (prin Transilv. și Mold.) măngălău, (prin Ban.) rol. (Cu ~ul se îndeasă solul semănat.) 2. (TEHN.) (reg.) sul. (~ pentru nivelarea solului.) 3. (AGRIC.) val. (~ pentru treieratul rudimentar.)

TĂVĂLÚG s. v. buhai, ciurlan, coinac, salcicorn, săricică.

tăvălúg s. m./s. n., pl. tăvălúgi/tăvălúguri