ÚIMĂ, uime, s. f. (Pop.) Inflamație a ganglionilor limfatici (de la gât și de la subsuori); scurtă. [Var.: údmă s. f.] – Cf. ngr. ídhma „ umflătură dureroasă ”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÚIMĂ s. v. scurtă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÚIMĂ s. v. scrofulă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
úimă (-me), s. f. – Tumoare purulentă. – Var. udmă, Maram. moimă. Origine incertă. Dacă s-ar porni de la ultima var., e posibil să fie vorba de un der. de la rădăcina expresivă mom-, cf. momîie, mămăruță, mămăligă, momiță, toate cu sensul de „bolfă, ridicătură”. Miklosich, Lexicon, 1944, preferă să se pornească de la sl. ujmati „a sustrage”, cf. uimi. În general se pornește de la udmă, pentru a se ajunge la gr. οἴδημα, oἰδμα (Tiktin; Diculescu, Elementele, 477; Candrea, după Cihac, II, 710, din gr. ὄγϰωμα); dar această var. pare dubioasă și oricum der. este dificilă fonetic. Pentru repartiția var., cf. ALR, I, 113.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
úimă s. f. (sil. ui-), g.-d. art. úimei; pl. úime
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÚIMĂ ~e f. pop. Inflamație a ganglionilor limfatici de la subsiori sau de la stinghii. /cf. ngr. idhma
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink