ULEMÁ, ulemale, s. f. Membru al clerului musulman (care avea și atribuțiile de legiuitor). – Din tc. ulema.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ulemá (-ále), s. f. – Doctor în legi la mahomedani. Tc. (arab.) ulema (Șeineanu, III, 126), cf. sb., sp. ulema.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ulemá s. f., art. ulemáua, g.-d. art. ulemálei; pl. ulemále
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink