ULTRÁJ, ultraje, s. n. Ofensă, insultă, amenințare, act de violență împotriva unui reprezentant al autorității publice aflat în exercițiul funcțiunii (și care constituie o infracțiune); p. gener. jignire, ofensă (gravă), amenințare, act de violență împotriva cuiva. [Var.: ultrágiu s. n.] – După fr. outrage, it. oltraggio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ULTRÁJ s.n. Insultă adusă unui reprezentant al autorității publice în exercițiul funcțiunii; (p. ext.) ofensă, insultă la adresa cuiva; jignire. [Var. ultragiu s.n. / cf. fr. outrage < lat. ultra – peste].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ULTRÁJ s. n. insultă adusă unui reprezentant al autorității publice în exercițiul funcțiunii; (p. ext.) ofensă, jignire adusă cuiva. (după fr. outrage, it. oltraggio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ULTRÁJ s. v. afront, injurie, insultă, jignire, ocară, ofensă, rușine, umilință.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ultráj (-je), s. n. – Ofensă, insultă adusă autorității. – Var. ultragiu. It. oltraggio, cf. fr. outrage. – Der. ultragia, vb. (a comite un ultraj).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ultráj s. n., pl. ultráje
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ULTRÁJ ~e n. 1) Ofensă adusă unei persoane oficiale (aflate în exercițiul funcțiunii) constând din vorbe, gesturi sau amenințări. 2) Jignire gravă. /<fr. oultrage, it. oltraggio
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink