UMILÍNȚĂ, umilințe, s. f. 1. Sentiment de inferioritate; atitudine provocată de acest sentiment; supunere. ♦ (În morala creștină) Atitudine umilă, smerită a omului în fața divinității; smerenie. ♦ Slugărnicie. 2. Situație umilitoare impusă cuiva; vorbă sau faptă care umilește, ofensează; ofensă. – Umili + suf. -ință.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
UMILÍNȚĂ s. 1. v. înjosire. 2. v. jignire. 3. v. smerenie. 4. smerenie, (înv.) smericiune, smerire, (fam.) spăseală, spăsenie. (Cu ~ îi sărută dreapta.) 5. ple-care, smerenie, supunere, (livr.) obsecviozitate, (înv.) plecat, umiliațiune, umilitate. (~ în fața divinității.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
umilínță s. f., g.-d. art. umilínței; (situații) pl. umilínțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
UMILÍNȚĂ ~e f. 1) v. A UMILI și A SE UMILI. 2) Atitudine a celui umil; sentiment de inferioritate. 3) Comportare respectuoasă și umilă; supunere plină de stimă; smerenie. 4) Vorbă sau faptă care umilește. /a (se) umili + suf. ~ință
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink