URCÚȘ, urcușuri, s. n. 1. Faptul de a (se) urca. 2. Loc, drum care este în pantă, care urcă. ◊ Loc. adv. În urcuș = în sus, în pantă. – Urca + suf. -uș.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
URCÚȘ s. v. suiș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Urcuș ≠ coborâș
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
urcúș s. n., pl. urcúșuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
URCÚȘ ~uri n. Teren care urcă (unind două puncte situate la latitudini diferite); loc în pantă; suiș. /a (se) urca + suf. ~uș
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink