URDOÁRE, urdori, s. f. (Pop.) Secreție gălbuie care se depune pe marginea pleoapelor (mai ales în timpul somnului); puchină. – Lat. *horridor, -oris (= horridus).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
URDOÁRE s. (Mold.) puchi, puchină. (Are ~ la ochi.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
urdoáre (-óri), s. f. – Secreție depusă pe marginea pleoapelor, puchin. Origine incertă. Pare a fi lat. odōrem cu r propagat ca în calabr. orduri, „miros”; sensul primitiv de putoare, s-ar fi confundat cu cel de „murdărie”. După Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 303 (cf. Pușcariu 1828; Tiktin; REW 4187), dintr-un lat. *horrĭdōrem, der. puțin convingător (fr. ordure, it. ordura nu pot reprezenta aceeași formă). Chiar după Pușcariu, Dacor., V, 410, de la un lat. *udor, puțin clar. Legătura cu urdina „a avea diaree” (Cihac, II, 440) nu este posibilă. – Der. urduros, adj. (puchinos).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
urdoáre s. f., g.-d. art. urdórii; pl. urdóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
URDOÁRE ~óri f. pop. Secreție densă și vâscoasă, gălbuie, care se scurge din ochi și se depune în colțul pleoapelor. /<lat. horridor, ~oris
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink