Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
ÚRĂ1, (rar) uri, s. f. Sentiment puternic, nestăpânit, de dușmănie față de cineva sau de ceva. – Din urî (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÚRĂ2, uri, s. f. Plantă erbacee cu frunze lanceolate, cu flori roșii-purpurii, mai rar albe, dispuse într-un spic la vârful tulpinii (Gymnadenia conopea). – Et. nec. Cf. u r ă1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
URÎ, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A avea un puternic sentiment de antipatie, de dușmănie împotriva cuiva sau a ceva; a nu putea suferi pe cineva sau ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE URÎ́ mă urăsc intranz. 1) A se afla în relații de dușmănie (cu cineva). 2) (construit cu dativul) A se plictisi foarte tare. ◊ A i ~ cu viața a nu mai dori să trăiască. /<lat. horrire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A URÎ́ urăsc tranz. (persoane, stări de lucruri etc.) A trata cu ură; a nu putea suferi (din aversiune sau din dușmănie). ◊ ~ de moarte a dușmăni cumplit. /<lat. horrire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÚRĂ uri f. 1) Sentiment puternic de antipatie profundă (față de cineva sau de ceva). ◊ ~ de moarte aversiune foarte mare. 2) Atitudine dușmănoasă; ostilitate; vrajbă. [G.-D. urii] /v. a (se) urî
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
-ÚRĂ1 suf. „sare a unui hidracid”. (< fr. -ure)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
-ÚRĂ2 elem. uro2-.
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ÚRĂ s. v. dușmănie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÚRĂ s. v. palma-pământului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
URÎ vb. 1. v. dușmăni. 2. v. plictisi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A (se) urî ≠ a (se) îndrăgi, a (se) iubi
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
Ură ≠ adorație, amor, dragoste, iubire
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
urî (-rắsc, -ît), vb. – 1. A dușmăni, a antipatiza puternic. – 2. (Refl.) A se plictisi, a se sătura de cineva sau de ceva. – Mr. urăscu, urîre. Lat. hŏrrescĕre, vulg. *hŏrrῑre (Pușcariu 1823; Densusianu, GS, II, 21; REW 4185), cf. alb. uren (Phlippide, II, 644). – Der. ură, s. f. (dușmănie, aversiune; plantă, Gymnadenia conopea); urîcios (var. uricios), adj. (antipatic, nesuferit; ursuz, arțăgos); urîciune (var. uriciune, Mold. urăciune), s. f. (înv., ură, aversiune; plictiseală, urît; stîrpitură, a*****n; hidoșenie); urît, adj. (desfigurat, oribil, hidos; repugnant, josnic); urîtor, adj. (care urăște); urîți, vb. (a sluți); urîțenie, s. f. (hidoșenie). Din rom. provine rut. urytnyi „urît” (Candrea, Elemente, 409).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
úră (dușmănie) s. f., g.-d. art. úrii; pl. uri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
úră (plantă) s. f., g.-d. art. úrii; pl. uri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
urî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urăsc, imperf. 3 sg. urá; conj. prez. 3 sg. și pl. uráscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink