URLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte: p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
urlătór adj. m., pl. urlătóri; f. sg. și pl. urlătoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
URLĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care urlă; care produce urlete. /a urla + suf. ~ător
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink