URÂȚÉNIE, (2) urâțenii, s. f. 1. Faptul de a fi urât, starea a ceea ce este urât; urâciune (2). 2. (Concr.) Ființă urâtă sau obiect urât; ceea ce este urât. – Urât + suf. -enie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
URÂȚÉNIE s. 1. diformitate, hâdoșenie, poceală, sluțenie, urâciune, (rar) sluție, (pop.) hâzenie, (înv.) grozăvie. (~ unui om.) 2. v. monstru.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Urâțenie ≠ frumusețe
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
urâțénie s. f. (sil. -ni-e), art. urâțénia (sil. -ni-a), g.-d. art. urâțéniei; (ființe, lucruri) pl. urâțénii, art. urâțéniile (sil. -ni-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
URÂȚÉNIE ~i f. 1) Caracter urât; sluțenie. 2) Ființă sau lucru urât; sluțenie. [G.-D. urâțeniei] /urât + suf. ~enie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink