URĂTÓR, -OÁRE, urători, -oare, s. m. și f. Colindător (care urează). – Ura2 + suf. -ător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
URĂTÓR s. v. colindător.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
urătór s. m., pl. urătóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
URĂTÓR ~i m. Persoană care umblă cu uratul în seara de Anul Nou; hăitor. /a ura + suf. ~ător
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
urătoáre s. f., g.-d. art. urătoárei; pl. urătoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink