Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
ÚȘĂ, uși, s. f. 1. Deschizătură de formă regulată lăsată în peretele unei clădiri, la un vehicul, la o mobilă, pentru a permite intrarea (și ieșirea); ansamblu format dintr-un cadru fix de care se prinde o tăblie mobilă de lemn sau de metal care închide sau deschide această deschizătură; p. restr. tăblia din acest ansamblu. ◊ Ușă domnească (sau împărătească) sau ușa raiului = intrarea principală a altarului. ◊ Loc. adv. La ușă = foarte aproape. ◊ Loc. prep. La ușa... = în imediata apropiere (a...). ◊ Expr. A(-și) deschide (larg sau amândouă) ușile = a lăsa intrarea liberă; a primi cu bucurie pe cineva în casă. A lăsa (pe cineva) după ușă = a nesocoti (pe cineva), a nu da (cuiva) nici o atenție. A sta după ușă = a fi nebăgat în seamă; a sta deoparte, izolat. A bate la ușă = (de spre termene, evenimente etc.) a fi foarte aproape, a fi iminent. 2. Fig. Casă, locuință. ◊ Expr. (A bate, a cere, a crește etc.) pe la ușile oamenilor = (a munci) pe la alții, (a trăi) din mila altora. A umbla din ușă-n ușă = a cerși. – Lat. *ustia (pl., devenit sg., al lui *ustium = ostium).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÚȘĂ s. 1. v. poartă. 2. ușă glisantă = ușă rulantă; ușă rulantă v. ușă glisantă. 3. v. intrare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÚȘĂ s. v. chingă, orificiu piloric, pilor, stinghie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
úșă (-și), s. f.1. Poartă, intrare. – 2. Ușiță, a doua ușă de intrare, dublura ușii. – Var. ușă. Mr. ușe, megl. ușă. Lat. *ūstĭam, în loc de ōstĭum (Cipariu, Gram., 160; Meyer-Lübke, ZRPh., XXV, 355; Pușcariu 1832; Pascu, I, 181; REW 6117; Rosetti, I, 60), cf. it. uscio, prov. uis, fr. huis, v. sp. uzo.Der. ușar(iu), s. m. (portar), în Mold. var. ușer(iu); ușarnic (var. ușernic), adj. (vagabond); ușier, s. m. (portar; pedel); format după fr. huissier; ușor (var. ușcior, uscior), s. n. (montant, stîlp, stîlp susținător al ușii), din lat. ostĭolum (Cipariu, Elem., 115; Pușcariu 1843; REW 6116), cf. engad. usöl, prov. uisol.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
úșă s. f., art. úșa, g.-d. art. úșii; pl. uși
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÚȘĂ ~i f. 1) Deschizătură în peretele unei clădiri, la un vehicul, la mobilă etc. care face posibilă pătrunderea în interiorul lor. 2) Panou mobil prin manevrarea căruia se închide această deschizătură. ◊ ~ glisantă ușă care se deschide prin alunecare de-a lungul unui perete. ~ turnantă ușă cu mai multe despărțituri, care permite accesul prin rotirea în jurul unui ax vertical central. A trăi ~ în ~ (a trăi) în vecinătate; alături. Ședință cu ~ile închise ședință fără participarea reprezentanților presei. A arăta (cuiva) ~a a da (pe cineva) afară. A strânge cu ~a (pe cineva) a forța (pe cineva) să facă ceea ce i se cere, folosind momente demascatoare. A trânti ~a a-și manifesta supărarea izbind ușa cu putere. A trânti (sau a închide) cuiva ~a în nas a primi pe cineva cu ostilitate. A nu încăpea pe ~ a fi prea corpolent. A umbla din ~ în ~ a cerși. A bate pe la toate ~ile (sau porțile) a încerca fără succes rezolvarea unei cereri, apelând la diferite instanțe. A bate la ~ a) a ciocăni în ușă, cerând permisiunea de a intra; b) a fi gata să aibă loc; a se apropia. A-(și) deschide larg (sau amândouă) ~ile a) a lăsa intrarea liberă; b) a primi cu bucurie pe cineva. Închide ~a pe dinafară! Ieși! Pleacă! [G.-D. ușii] /<lat. ustia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ușa-ráiului (bot.) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)