VANÁDIU, s. n. Element chimic, metal dur, casant, de culoare albă-cenușie, care se găsește în natură sub formă de compuși și care este folosit în fabricarea oțelurilor speciale. – Din fr. vanadium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VANÁDIU n. Metal alb de culoare albă-argintie, folosit la fabricarea oțelurilor de calitate superioară. /<fr. vanadium
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
VANÁDIU s.n. Metal dur, care nu se găsește liber în natură și care se folosește la pregătirea oțelurilor foarte tari. [Pron. -diu. / < fr. vanadium].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
VANÁDIU s. n. metal dur, casant, cenușiu, folosit la elaborarea unor oțeluri speciale. (< fr. vanadium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
vanádiu [diu pron. dĩu] s. n., art. vanádiul; simb. V
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
vanádiu s. n. [-diu pron. -diu], art. vanádiul; simb. V
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
VANÁDIU (‹ fr. {i}; {s} Vana-dis, divinitate scandinavă) s. n. Element chimic (V; nr. at. 23, m. at. 50,94, p. t. 1.750ºC, p. f. 3.400ºC, gr. sp. 6); metal dur, casant, de culoare albă-cenușie, care se găsește în natură sub formă de compuși, întrebuințat ca adaos în oțeluri speciale și, sub formă de V2O5, drept catalizator în diferite procese chimice. A fost descoperit în 1801 de mineralogul spaniol Andrés Manuel del Rio, care-l va numi eritroniu, și redescoperit de Nils Gabriel Sefström (1787-1854) în 1830, care i-a dat și numele actual.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink