VÁRĂ, veri, s. f. Anotimpul cel mai călduros al anului, cuprins între primăvară și toamnă și reprezentând (în emisfera boreală) intervalul de timp de la 22 (21) iunie până la 23 septembrie. ◊ Loc. adj. De vară = a) necesar în timpul verii; care se poartă în timpul verii; care se practică vara; b) (despre fructe, plante etc.) care se coace, rodește vara; văratic. ◊ Loc. adv. La vară = în vara viitoare, în vara care urmează. Astă-vară = în vara care a trecut. (În) vara asta = în vara în care ne aflăm. (Pop.) An-vară = în vara anului precedent. De cu vară = fiind încă vară. Peste vară = în timpul verii. ♦ (Adverbial; în forma vara) În cursul anotimpului mai sus definit; în fiecare an, în cursul acestui anotimp. – Lat. vera (= ver primăvară).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
váră2 (rudă) s. f., g.-d. art. vérei; pl. vére
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
VÁRĂ s. verișoară.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Vară ≠ iarnă
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
váră (véri), s. f. – Anotimpul cel mai călduros al anului. – Mr. veară, megl. vęră, istr. vęrę. Lat. vēra, pl. de la vēr, tratat ca în primavera (Pușcariu 1875; REW 9213), cf. alb. verë (Philippide, II, 657). – Der. văra, vb. (a-și petrece vara; a pășuna vitele în timpul verii); vărat, s. n. (perioadă de vară; timpul în care pasc vitele vara); văratec (var. văratic), adj. (se zice mai ales despre fructele timpurii; locul unde pasc vitele vara; taxa pe pășuni); învăra, vb. refl. (a veni vara). – Cf. primăvară.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
váră (rudă) s. f., g.-d. art. vérei; pl. vére
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
váră (anotimp) s. f., g.-d. art. vérii; pl. veri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
VÁRĂ1 veri f. 1) Anotimp al anului care cuprinde, în emisfera nordică, lunile iunie, iulie, august. ◊ De ~ a) necesar pentru vară; b) care are loc vara. La ~ în timpul verii viitoare. Astă ~ vara trecută. De cu ~ încă din timpul verii. Pierde-vară om care nu are nici o ocupație, care nu face nimic; haimana. [G.-D. verii] /<lat. vera
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
VÁRĂ2 vére f. Persoană de s*x feminin considerată în raport cu fiica sau cu fiul unchiului ori a mătușii. /<lat. verus, ~a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PIERDE-VÁRĂ s. târâie-brâu, (reg.) suflă-n-vânt. (Un ~ pe care nu te poți baza.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ȘOIM DE VÁRĂ s. v. erete.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
an-váră adv.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ástă-váră adv. (în tempo rapid: as-vară)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
piérde-váră s. m., f. invar.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink