VENETÍC, -Ă, venetici, -ce, subst. I. S. m. și f. (Adesea peior.) Persoană venită undeva din alte locuri și considerată străină în locul unde s-a stabilit. II. S. m. Veche monedă venețiană din aur, care a circulat în trecut și în țările românești. ◊ (Adjectival) Galben venetic. – Din ngr. venétikos, (II) și tc. venedik.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VENETÍC adj., s. 1. adj., s. v. străin. 2. s. străin, (prin Ban.) avenitură, (înv.) curbet, venitură. (Cine e acest ~?)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
VENETÍC adj., s. v. venețian.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Venetic ≠ băștinaș
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
venetíc (-că), adj. – 1. (Înv.) Venețian, din Veneția. – 2. (S. m.) Ducat venețian. – 3. Străin, persoană venită din altă parte. – Mr. venetic. Mgr. βενετιϰος (Densusianu, Rom., XXXIII, 288), cf. tc. venedik, alb. venetik, sl. venedikŭ, ceh. venátky (Miklosich, Fremdw., 77). Este dubletul lui venețian, adj., din it. veneziano. – Der. veneție (var. vineție), s. f. (străinătate).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
venetíc s. m., pl. venetíci
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
VENETÍC1 ~că (~ci, ~ce) și substantival (despre persoane) Care este venit din altă parte; considerat străin în locul unde s-a stabilit cu traiul. /<ngr. venétikos
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
VENETÍC2 ~ci m. înv. Monedă de aur venețiană, cu circulație și în alte regiuni. /<ngr. venétikos
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink