VÍDMĂ, vidme, s. f. (Reg.) 1. Arătare, fantomă, nălucă, stafie. 2. Vrăjitoare. ◊ Vidma pădurii = mama-pădurii. – Din ucr. vid'ma.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VÍDMĂ s. v. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
vídmă (-me), s. f. – Fantasmă, nălucă, stafie. Sb., rut. vidima „vrăjitoare”, pol. widma „nălucă” (Tiktin; Candrea). În Mold. Cf. iasmă „nălucă”, care ar putea fi foarte bine același cuvînt, cu pierderea inițialei ca în (v)iroagă.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
vídmă s. f., g.-d. art. vídmei; pl. vídme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
VÍDMĂ ~e f. pop. 1) (în superstiții) Ființă imaginară, creată de fantezie, care provoacă spaimă; duh; arătare; fantomă; nălucă; vedenie. 2) fam. Femeie care face vrăji; vrăjitoare. 3) fam. depr. Femeie rea. /< ucr. vidjma
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
VIDMA-PĂDÚRII s. v. mama-pădurii.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink