VILANÉLĂ, vilanele, s. f. Cântec vocal cu caracter dansant, specific unor popoare din vestul Europei. – Din fr. villanelle, it. villanella.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VILANÉLĂ s.f. 1. Scurtă poezie pastorală. 2. Cântec sau dans țărănesc napolitan din sec. XVI-XVII, plin de voie bună, de vitalitate. [Cf. fr. villanelle, it. villanella].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
VILANÉLĂ s. f. 1. poezia cu formă fixă (în literatura franceză), cu 18 versuri, pe două rime. ◊ scurtă poezie pastorală. 2. cântec vocal cu caracter dansant, de origine napolitană, din sec. XV-XVI, plin de vivacitate ritmică, de voie bună. 3. piesă cu caracter de dans țărănesc, în tempo vioi. (< fr. villanelle, it. villanella)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
vilanélă s. f., g.-d. art. vilanélei; pl. vilanéle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink