VINDICATÍV, -Ă, vindicativi, -e, adj. (Livr.) Răzbunător. – Din fr. vindicatif.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VINDICATÍV, -Ă adj. Înclinat, pornit către răzbunare; răzbunător. [< fr. vindicatif, cf. lat. vindicare – a răzbuna].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
VINDICATÍV, -Ă adj. răzbunător. (< fr. vindicatif)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
VINDICATÍV adj. v. dușmănos, ranchiunos, răzbunător
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Vindicativ ≠ nerăzbunător
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
vindicatív adj. m., pl. vindicatívi; f. sg. vindicatívă, pl. vindicatíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
VINDICATÍV ~ă (~i, ~e) livr. Care caută să se răzbune; care nutrește dorința de răzbunare; răzbunător. /<fr. vindicatif
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink