VINGALÁC, vingalace, s. n. (Tipogr.) Culegar. [Var.: vingălác s. n.] – Din germ. Winkelhaken.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VINGALÁC s.n. (Poligr.) Instrument de metal în care zețarul așază literele culese pentru textul de imprimat; culegar. [< germ. Winkelhaken].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
VINGALÁC s. b. instrument de metal în care zețarul așază literele culese pentru textul de imprimat; culegar. (< germ. Winkethaken)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
VINGALÁC s. v. culegar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
vingalác (-ce), s. n. – Culegător la tipografie. – Var. vingălac. Germ. Winkelhaken, cf. pol. winkelak (Cihac, II, 457). Cf. vinchel.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
vingalác s. n., pl. vingaláce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
VINGĂLÁC s. n. v. vingalac.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VINGALÁC ~ce n. poligr. Piesă metalică în care zețarul așază literele culese într-o anumită ordine, formând textul care urmează să fie tipărit; culegar. /<germ. Winkelhaken
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink