VORBÁREȚ, -Ă, vorbareți, -e, adj. (Înv.) 1. Vorbăreț. 2. (Învechit) Fig. Expresiv, elocvent, grăitor. – Vorbi + suf. -areț.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VORBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, vorbăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place să vorbească mult; guraliv, limbut, vorbar. ♦ Fig. Expresiv. – Vorbi + suf. -ăreț.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VORBĂRÉȚ ~eáță (~éți, ~éțe) Care este predispus să vorbească mult; bun de gură; limbut; flecar. /a vorbi + suf. ~ăreț
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
VORBÁREȚ s., adj. v. clănțău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă-lungă, vorbăreț.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
VORBĂRÉȚ s., adj. v. flecar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Vorbăreț ≠ morocănos, mut, taciturn, tăcut
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
vorbáreț adj. m., pl. vorbáreți; f. sg. vorbáreță, pl. vorbárețe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
vorbăréț adj. m., pl. vorbăréți; f. sg. vorbăreáță, pl. vorbăréțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink