Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
VORBÍT1 s. n. Vorbire. – V. vorbi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VORBÍT2, -Ă, vorbiți, -te, adj. Care este exprimat prin cuvinte, rostit, exprimat, spus; p. ext. expus oral. ◊ Limba vorbită = limba întreținută obișnuit în viu grai, limbă uzuală. – V. vorbi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VORBÍT adj. 1. v. oral. 2. v. sonor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
vorbít s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. Îi vorbesc și nu-mi răspunde. ♦ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE VORBÍ mă ~ésc intranz. A cădea la învoială; a se înțelege. S-au întâlnit și s-au vorbit. /Din vorbă
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A VORBÍ ~ésc 1. tranz. (gânduri, sentimente) A exprima prin viu grai; a spune; a zice; a grăi. ~ frumos. ◊ ~ deschis a fi sincer; a nu ascunde nimic. ~ ca din carte a vorbi liber și corect. 2. intranz. 1) A se adresa cuiva. I-am vorbit ieri. 2) A poseda o anumită limbă. ~ englezește. 3) A confirma ceva. Faptele vorbesc despre... 4) A conversa cu cineva; a sta de vorbă. 5) A ține un discurs, o conferință. /Din vorbă
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
VORBÍT ~tă (~ți, ~te) Care se realizează prin vorbire; oral. ◊ Limbă ~tă limbă uzuală; grai viu. /v. a vorbi
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
VORBÍ vb. 1. a articula, a grăi, a pronunța, a rosti, a scoate, a spune, a zice, (prin Mold.) a blești. (N-a ~ un cuvânt.) 2. v. exprima. 3. v. spune. 4. a rosti, a spune, a zice, (pop.) a cuvânta, a glăsui, a grăi, (înv.) a glăsi, (depr.) a debita. (~ numai prostii.) 5. a conversa, a dialoga, a discuta, (livr.) a se întreține, (rar) a convorbi, (pop. și fam.) a sfătui, (înv. și reg.) a băsădi, (reg.) a povesti, (Ban.) a turvini, (înv.) a vorovi. (Au ~ despre toate.) 6. v. conferenția. 7. v. pleda. 8. v. afirma. 9. v. relata. 10. v. conveni.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A vorbi ≠ a tăcea
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
vorbí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 sg. și pl. vorbeáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink