VÂJÂITÓR, -OÁRE, vâjâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vâjâie. 2. S. f. Zbârnâitoare (la zmeul cu care se joacă copiii). [Pr.: -jâ-i-. – Var.: (reg.) vâjiitór, -oáre adj.] – Vâjâi + suf. -tor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
vâjâitór (-jâ-i-) adj. m., pl. vâjăitóri; f. sg. și pl. vâjâitoáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
VÂJÂITÓR adj. 1. șuierător. (Un vânt ~.) 2. v. țiuitor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
vâjâitór adj. m., pl. vâjâitóri; f. sg. și pl. vâjâitoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
VâJâITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care vâjâie; cu proprietatea de a vâjâi/ [Sil. -jâ-i-] /a vâjâi + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink