VÂJÂITÚRĂ, vâjâituri, s. f. Vâjâit1. [Pr.: -jâ-i-. – Var.: (reg.) vâjeitúră, vâjietúră, vâjiitúră s. f.] – Vâjâi + suf. -tură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
vâjâitúră (-jă-i-) s. f., g.-d. art. vâjâitúrii; pl. vâjâitúri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
VÂJÂITÚRĂ s. 1. v. șuierat. 2. v. țiuitură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
vâjâitúră s. f., g.-d. art. vâjâitúrii; pl. vâjâitúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink