VÂNTULÉȚ, vântulețe, s. n. Diminutiv al lui vânt; vânticel, vântișor, vânturel, vântușor. – Vânt + suf. -uleț.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
vântuléț s. n., pl. vântuléțe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
VÂNTULÉȚ s. vânticel.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
vântuléț s. n., pl. vântuléțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink