VÂNTURÉL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
vânturél1 (șoim, erou) s. m., pl. vânturéi, art. vânturéii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
vânturél2 (vântuleț) s. n. pl. vânturéle
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
VÂNTURÉL s. (ORNIT.; Falco tinnunculus) vindereu, (reg.) marinică, șușugaie, vetrușcă, vinderel, (prin Olt.) șurligaie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
vânturél (șoim, erou legendar) s. m., pl. vânturéi, art. vânturéii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
vânturél (vântuleț) s. n., pl. vânturéle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink