VÂNĂTÓR, vânători, s. m. 1. Persoană care vânează, care practică vânătoarea. ♦ Fig. (Peior.) Persoană care caută să obțină prin orice mijloace o situație, un post (pe care nu-l merită), să parvină. 2. Soldat dintr-o veche unitate militară (formată din pedestrași și călărime). 3. (În sintagma) Vânător de munte = ostaș infanterist special instruit, echipat și inzestrat pentru a lupta în regiuni muntoase. – Lat. venatorem.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
vânătór s. m. pl. vânătóri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
VÂNĂTÓR s. (astăzi rar) prinzător, (rar) pușcaș, (prin Transilv. și Bucov.) pușcător. (~ de vulpi.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
vânătór s. m., pl. vânătóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
VÂNĂTÓR ~i m. Persoană care vânează; om care practică vânătoarea. 2) fig. Persoană care vânează posturi, avantaje nemeritate; om care caută să parvină cu orice preț. 3) înv. Soldat dintr-o unitate militară constituită din pedestrași și călărași. ◊ ~ de munte infanterist instruit pentru a duce lupta în condiții de munte. /<lat. venatoren
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink