Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
VÂRCOLÁC, vârcolaci, s. m. I. 1. (În superstiții) Ființă fabuloasă fără reprezentare concretă, care mănâncă Luna și Soarele (provocând fazele Lunii, eclipse etc.) 2. Strigoi. II. Peștișor artificial de metal, întrebuințat ca nadă la pescuitul cu undița. [Var.: vârcoláci, vârcolág, vârgolág, vârcolíc s. m.] – Din bg. vârkolak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
vârcolác s. m., pl. vârcoláci
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
VÂRCOLÁC s. (MITOL. POP.) pricolici.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
VÂRCOLÁC s. v. stafie, strigoi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
vârcolác s. m., pl. vârcoláci
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
VÂRCOLÁC ~ci m. 1) (în superstiții) Ființă fantastică, care se crede că ar mânca Luna sau Soarele (în timpul eclipselor). 2) Peștișor de metal, folosit drept nadă la pescuitul cu undița. /<bulg. vârcolac
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
vîrcolác (-ci), s. m.1. Duh rău, căruia i se atribuie mai ales ocultația Lunii și a Soarelui în timpul eclipselor. – 2. Peștișor artificial pentru undiță. – Mr. vărculac, vărcolac, megl. vărculac. Sl. vlŭkodlakŭ, de la vlŭkŭ „lup” (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 448; Conev 106; Schneeweiss, REB, II, 181), cf. bg. vrăkolak, sb. vokodlak, alb. vurvolak, ngr. βουρϰόλαϰας (Meyer, Neugr. St., II, 20), fr. brucolaque (Gaster, ZRPh., IV, 385; REW 9461). Pentru semnificația sa mitologică, cf. fr. loup-garou. germ. Werwolf. Din sl. vlŭkŭ provin și toponimele Vîlcea, regiune care în sec. XII era teritoriul unui Farcaș (‹ mag. fárkás „lup”) și Vîlcov, traducerea gr. Λυϰόστομον.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)