VÂRFÁR, vârfare, s. n. 1. Țăpoi cu coada lungă, cu care se poate așeza fânul în vârful stogului. 2. Vârf de munte. – Vârf + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
vârfár s. n., pl. vârfáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
vârfár s. n., pl. vârfáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
VâRFÁR ~e n. 1) Furcă cu coada lungă cu care se poate ajunge în vârful unui stog. 2) Vârf de munte. /vârf + suf. ~ar
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink