VĂPÁIE, văpăi, s. f. 1. Flacără mare; pară. ♦ Arșiță, dogoare. ♦ Fig. Lumină strălucitoare. 2. Văpaiță (2). – Cf. alb. vape.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
văpáie s. f., art. văpáia, g.-d. art. văpắii; pl. văpắi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
VĂPÁIE s. 1. v. vâlvătaie. 2. v. flacără. 3. v. dogoare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
VĂPÁIE s. v. fachie, opaiț.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
văpáie (-ắi), s. f. – Pară, flacără mare. Origine necunoscută. Se indică de obicei posibilitatea unui lat. *vapalia ‹ vapa (Pușcariu 1855; Tiktin; Philippide, II, 661; REW 9147), cf. it. va(m)pa, sb. vapa „vapor”, alb. vapë „căldură” (Cihac, II, 721); dar relația dintre aceste cuvinte nu este clară. Poate este dubletul lui vipie, s. f. (arșiță). Der. (în)văpăia, vb. (a arde cu flacără); svăpăiat, adj. (descompus, dezordonat, vagabond, golan), această relație semantică nu este clară (probabil „descompus ca cel care scapă de la incendiu”; după Crețu, din sl. sverĕpovati „a exaspera”; după Tiktin, se pleacă de la ideea de „aprins”).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
văpáie s. f., art. văpáia, g.-d. art. văpăii; pl. văpăi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
VĂPÁIE ~ăi f. 1) Ansamblu de flăcări mari, mai ales de culoare roșie, apărute în procesul arderii în mediul aerian; pară mare. 2) Emanație cu o temperatură foarte înaltă, provenită de la o sursă de căldură puternică; dogoare; pară. [G.-D. văpăii] /<alb. vapë
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink