WÓLFRAM s. n. Element chimic, metal dur, cenușiu deschis (în stare compactă) sau cenușiu închis (sub formă de pulbere), lucios, folosit la fabricarea oțelurilor speciale și a filamentelor pentru becuri electrice; tungsten. – Din germ. Wolfram, fr. wolfram.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
WOLFRÁM n. Metal dur, greu, de culoare albă, folosit la fabricarea filamentelor pentru becuri electrice și a oțelurilor speciale. /<germ. Wolfram, fr. wolfram
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
WÓLFRAM s.n. Oxid natural de fier, de mangan și de tungsten, principalul minereu din care se extrage tungstenul. [Pron. vol-. / < germ. Wolfram, fr. wolfram].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
WÓLFRAM s. n. metal dur, alb, lucios, folosit la fabricarea filamentelor pentru becuri electrice, a oțelurilor speciale etc.; tungsten. (< germ. Wolfram, fr. wolfram)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
WOLFRÁM s. n. Metal dur, folosit la fabricarea oțelurilor speciale și a filamentelor pentru becuri electrice; tungsten. [Pr.: volfram] – Fr. wolfram (germ. Wolfram).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
wólfram (element chimic) s. n.; simb. W
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
WÓLFRAM s. (CHIM.) tungsten.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
wólfram s. n., pl. wólframuri; simb. W
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
WÓLFRAM (‹ germ. {i}) s. n. Element chimic (W; nr. at. 74, m. at. 183.85, p. t. 3.400ºC, p. f. c. 4.700ºC, gr. sp. 19,1), metal alb lucios. Se găsește în natură sub formă de wolframit, scheelit și alte minerale. Este foarte rezistent din punct de vedere chimic. Se întrebuințează la fabricarea filamentelor pentru becuri electrice, a oțelurilor speciale, a aparaturii chimice și sub formă de carbură, ca metal dur (widia) pentru fabricarea unor scule speciale. A fost descoperit de chimistul german Carl Wilhelm Scheele în 1783. Sin. tungsten.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink