ZARÁF, zarafi, s. m. (Înv.) 1. Persoană care se îndeletnicea cu schimbul banilor; p. ext. cămătar. 2. Casier al vistieriei. – Din tc. sarraf.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ZARÁF, zarafi, s. m. (Înv.) 1. Persoană care se îndeletnicea cu schimbul banilor; p. ext. cămătar. 2. Casier al vistieriei. – Tc. sarraf.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
zaráf (înv.) s. m., pl. zaráfi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ZARÁF s. (înv.) târgar. (~ul schimba banii.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ZARÁF s. v. bancher, cămătar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
zaráf (-fi), s. m. – Cămătar. bancher. – Mr. săraf, megl. zăraf. Tc. (arab.) sarraf (Roesler 592; Șeineanu, II, 386; Ronzevalle 110), cf. ngr. ζαράφι, alb., bg., sb. saraf. – Der. zărăfie, s. f. (localul zarafului; cămătărie); zaraflîc, s. n. (schimb, speculație cu bani).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
zaráf s. m., pl. zaráfi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ZARÁF ~i m. înv. 1) Persoană care se ocupa cu schimbul banilor. 2) Persoană care se îndeletnicea cu împrumutul de bani în schimbul unei camete; cămătar. 3) Casier la o vistierie. /<turc. sarraf
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink