Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: zbor (substantiv neutru) , zbura (verb tranzitiv)   
ZBOR1, zboruri, s. n. 1. Mod de planare și de mișcare în aer a unei păsări, a unei insecte, a unui obiect etc. cu ajutorul aripilor și a căror sustentație poate fi realizată fie cu consum de energie din interior (la păsări, avioane, elicoptere etc.) sau din exterior (la planoare, zmeie etc.), fie fără consum de energie sau prin mișcare balistică; p. ext. deplasarea în spațiu a unei rachete sau a unei astronave. ◊ Platformă de zbor = platformă pe un aerodrom sau pe puntea unui vapor portavion, de pe care decolează avioanele. ◊ Loc. adv. Din (sau în, într-un) zbor = a) în timpul zborului; b) în fugă, repede, iute; c) dintr-o dată; d) în treacăt. ◊ Expr. A-și lua zborul = a) a se înălța în aer; b) a începe să alerge repede; c) a pleca; a evada, a fugi; d) a se pierde, a dispărea; e) fig. (rar) a se dezvolta, a-și lua avânt. A trece în zbor = a trece foarte repede. ♦ Trecere rapidă prin aer a unui obiect aruncat sau purtat de vânt. 2. Fig. Mers iute, vijelios; viteză, goană, fugă. ♦ Avânt, elan. – Din zbura (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ZBOR2, zboruri, s. n. (Înv. și reg.) Bâlci, târg anual, iarmaroc; p. ext. piață publică. – Din sl. sŭborŭ, bg. sbor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ZBOR2, zboruri, s. n. (Înv. și reg.) Bâlci, târg anual; p. ext. piață publică. – Slav (v. sl. sŭborŭ, bg. sbor).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ZBOR1, zboruri, s. n. 1. Planare și mișcare în aer a unei păsări, a unei insecte etc. cu ajutorul aripilor; p. ext. deplasare în atmosferă a unui corp care se menține în aer (cu sau fără consum de energie). ◊ Platformă de zbor = platformă pe un aerodrom sau pe puntea unui vapor portavion, de pe care decolează avioanele. ◊ Loc. adv. Din (sau în, într-un) zbor = a) în timpul zborului; b) în fugă, repede, iute; c) dintr-o dată; d) în treacăt. ◊ Expr. A-și lua zborul = a) a se înălța în aer; b) a începe să alerge repede; c) a pleca; a evada, a fugi; d) a se pierde, a dispărea; e) fig. (rar) a se dezvolta, a-și lua avânt. ♦ Trecere rapidă prin aer a unui obiect aruncat sau purtat de vânt. 2. Fig. Mers iute, vijelios; viteză, goană, fugă. ♦ Avânt, elan. – Postverbal al lui zbura.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
zbor s. n., pl. zbóruri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ZBOR s. 1. planare, plutire. (~ul păsărilor în văzduh.) 2. v. navigație.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ZBOR s. v. adunare, adunătură, ardoare, avânt, bâlci, elan, entuziasm, fugă, gloată, goană, iarmaroc, înflăcărare, înfocare, însuflețire, pasiune, patimă, pornire, scursură, sfat, strânsură, șleahtă, târg, viteză.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ZBOR2, zbóruri, s. n. ~ 2. Adunare, reuniune. 3. (Banat) Colecție, mulțime (de obiecte). 4. (Mold.) Șezătoare (v. șezător (2). (din sl., cf. bg., sb., rus. sbor, pol. zbor, dublet al s. n. sobor < sl. sŭborŭ)
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
zbor (acțiunea de a zbura, bâlci) s. n., pl. zbóruri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ZBURÁ, zbor, vb. I. 1. Intranz. (Despre păsări și insecte) A plana și a se mișca în aer cu ajutorul aripilor. ♦ A pleca în zbor, a-și lua zborul. ♦ (Despre lucruri) A pluti în aer (purtat de vânt); a trece prin aer cu viteză (fiind zvârlit sau lansat cu putere). 2. Intranz. (Despre aparate de zbor) A se ridica și a se menține în văzduh, a se deplasa pe calea aerului; (despre oameni) a călători cu un astfel de aparat. 3. Intranz. Fig. A merge foarte repede, a alerga, a goni. ♦ (Despre oameni) A străbate spații mari cu repeziciune; a se repezi până undeva. ♦ (Despre timp) A trece, a se scurge repede. ♦ (Despre gânduri, idei) A se succeda cu repeziciune. 4. Tranz. Fig. A smulge de la locul său, a prăvăli, a răsturna. ◊ Expr. A zbura cuiva capul = a decapita pe cineva; a-l omorî. A-și zbura creierii = a se sinucide prin împușcare. (Fam.) A zbura (sau a face să zboare) pe cineva de undeva = a da pe cineva afară de undeva, dintr-un post; a-l concedia. (Intranz.) A zbura de undeva = a fi forțat să părăsească un loc (în special un post, o slujbă). ♦ Intranz. (Rar) A cădea, a se prăbuși, a se prăvăli. 5. Tranz. (Pop.; în expr.) A zbura laptele = a pune puțin lapte acru în lapte dulce fierbinte ca să se aleagă brânza. – Lat. *exvŏlāre.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ZBURÁ zbor 1. intranz. 1) (despre păsări și despre insecte) A se porni în zbor; a-și lua zborul. 2) (despre aparate de zbor) A se ridica în aer; a decola. 3) (despre păsări și despre insecte) A se mișca în aer cu ajutorul aripilor; a se afla în zbor. 4) (despre aparate de zbor) A se deplasa pe calea aerului sau prin spațiul interplanetar. 5) (despre obiecte) A fi purtat de vânt prin aer. 6) (despre proiectile) A se mișca prin aer cu mare viteză. 7) (despre persoane) A călători cu un aparat de zbor. 8) fig. A se mișca foarte repede; a goni. ~ ca gândul. 9) (despre timp) A trece repede și pe neobservate. 10) (despre zvonuri, vești etc.) A se răspândi cu repeziciune. 11) (despre gânduri, idei etc.) A se succeda cu repeziciune. 2. tranz. 1) fig. fam. (persoane) A da afară dintr-o funcție sau dintr-un post ca fiind necorespunzător; a scoate; a concedia; a destitui. 2) (obiecte sau ființe) A culca la pământ; a prăvăli; a doborî. ◊ ~ cuiva capul a decapita pe cineva. A(-și) ~ creierii a (se sin)ucide cu o armă de foc. /<lat. exvolare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ZBOR ~uri n. 1) (la păsări și la insecte) Menținere și deplasare în aer a unor păsări sau insecte cu ajutorul aripilor. 2) Deplasare a unui avion, a unei rachete sau a unei nave cosmice prin atmosferă sau prin spațiul interplanetar. 3) fig. Deplasare cu viteză mare; mers iute; goană. 4) fig. Stare de însuflețire puternică; avânt; entuzuasm. /v. a zbura
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ZBURÁ, zbor, vb. I. 1. Intranz. (Despre păsări și insecte) A se mișca în aer cu ajutorul aripilor. ♦ A pleca în zbor, a-și lua zborul. ♦ (Despre lucruri) A pluti în aer (purtat de vânt); a trece prin aer cu viteză (fiind azvârlit sau lansat cu putere). 2. Intranz. (Despre aparate de zbor) A se ridica și a se menține în văzduh, a se deplasa pe calea aerului; (despre oameni) a călători cu un astfel de aparat. 3. Intranz. Fig. A merge foarte iute, a alerga, a goni. Caii au prins a zbura prin omăt (SADOVEANU). ♦ (Despre oameni) A străbate spații mari cu repeziciune; a se repezi până undeva. Să pot zbura pe trei zile la Iași, tare-aș veni (VLAHUȚĂ). ♦ (Despre timp) A trece, a se scurge repede. ♦ (Despre gânduri, idei) A se succeda cu repeziciune. 4. Tranz. Fig. A smulge de la locul său, a prăvăli, a răsturna. Se așeză iar, de frică să nu-l zboare din barcă un val (DUMITRIU). ◊ Expr. A zbura cuiva capul = a decapita pe cineva; a-l omorî. A-și zbura creierii = a se sinucide prin împușcare. (Fam.) A zbura (sau a face să zboare) pe cineva de undeva = a da pe cineva afară de undeva, dintr-un post; a-l concedia. (Intranz.) A zbura de undeva = a fi forțat să părăsească un loc (în special un post, o slujbă). ♦ Intranz. (Rar) A cădea, a se prăbuși, a se prăvăli. 5. Tranz. (Pop., în expr.) A zbura laptele = a pune puțin lapte acru în lapte dulce fierbinte, ca să se aleagă brânza. – Lat. *exvolare.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
zburá (a ~) vb., ind. prez. 3 zboáră
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ZBURÁ vb. 1. a plana, a pluti. (O hârtie luată de vânt ~ în văzduh.) 2. a trece. (Berzele ~ în stoluri spre Africa.) 3. v. naviga. 4. a merge. (Avionul ~ cu 1000 de km pe oră.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sbor (zbóruri), s. n.1. Reuniune, ședință. – 2. (Banat) Adunare, culegere. – 3. Tîrg, piață. – 4. (Mold.) Veghe. Sl., cf. bg., sb., rus. sbor, pol. zbor (Tiktin; Candrea). Este dubletul lui sobor, s. n. (reuniune, ședință; sinod, conciliu, comunitate), din sl. sŭborŭ (Cihac, II, 235). – Der. sborî, vb. (Banat, a vorbi, a discuta); sbornic, s. n. (culegere), din bg. sbornik; sobornic(esc), adj. (sinodal; ecumenic); sboriște, s. f. (înv., piață publică, for), din sl. sŭborište; stobor, s. n. (Olt., reuniune), confundat cu stobor „loc îngrădit”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
zburá vb., ind. prez. 1 sg. zbor, 3 sg. și pl. zboáră
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2019 DEX online (http://dexonline.ro)