ZEÁMĂ, zemuri, [Pl. și: zemi] s. f. 1. Fiertură de carne sau de legume, constituind un fel de mâncare; partea lichidă a bucatelor, apa în care fierb. ◊ Expr. A mânca singur bucatele și a lăsa altora zeama = a trage singur tot folosul, lăsând altora foarte puțin sau nimic. A nu fi de nici o zeamă se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. Zeamă lungă = a) mâncare neconsistentă, făcută cu prea multă apă, pentru a ajunge la multe persoane; b) vorbărie lungă, lipsită de interes; p. ext. persoană care vorbește mult și fără nici o noimă. Tot de-o zeamă = deopotrivă. Zeamă de clopot (sau de hârleț) = moartea. Zeamă de vorbe = vorbărie deșartă; vorbe goale. ♦ Zeamă de varză = lichid acrișor în care s-a murat varza; moare. 2. Lichid pe care îl conțin celulele și țesuturile organismelor vegetale; suc de fructe sau de plante. ◊ Zeamă de prune = țuică. 3. Nume generic pentru diverse lichide. ◊ Ou cu zeamă = ou fiert puțin, cu albușul necoagulat. ♦ (Rar) Sânge. 4. (Chim.; în sintagma) Zeamă b*******ă = suspensie de culoare albastră de sulfat bazic de cupru în apă, întrebuințată ca fungicid. [Var.: zámă s. f.] – Lat. zema.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ZEÁMĂ, zemuri, s. f. 1. Fiertură de carne sau de legume, constituind un fel de mâncare; partea lichidă a bucatelor, apa în care fierb. ◊ Expr. A mânca singur bucatele și a lăsa altora zeama = a trage singur tot folosul, lăsând altora foarte puțin sau nimic. A nu fi nici de zeama ouălor sau a nu fi de nici o zeamă, se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. Zeamă lungă să se-ajungă = mâncare făcută cu sos mult, pentru a ajunge la multe persoane. Zeamă lungă = vorbărie lungă, lipsită de interes. Tot de-o zeamă = deopotrivă. Soarbe-zeamă = om prost, molâu. Zeamă de clopot (sau de hârleț) = moartea. Zeamă de vorbe = vorbărie deșartă; vorbe goale. ♦ Zeamă de varză = lichid acrișor în care s-a murat varza; moare. 2. Lichidul pe care îl conțin celulele și țesuturile organismelor vegetale; suc de fructe sau de plante. 3. Nume generic pentru diverse lichide. ◊ Ou cu zeamă = ou fiert puțin, cu albușul necoagulat. – Lat. zema (< gr. zema).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
zeamă s. f., g.-d. art. zemii; (feluri) pl. zernuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ZEÁMĂ s.f., g.-d. art. zémii; (feluri) pl. zémuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române | Permalink
ZEÁMĂ s. 1. v. suc. (~ de lămâie.) 2. zeamă de varză = (pop.) moare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ZEÁMĂ s. v. ciorbă, lichid, supă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
zeámă (-émi), s. f. – 1. Suc, must. – 2. SUpă, fiertură. – Var. zamă. Mr. dzamă. Gr. ζέμα, uneori prin intermediul unui lat. *zĕma (Tiktin; Graur, Rom., LVI, 109; Ivănescu, BF, VI, 102; Rohlfs, EWUG, 732; Rosetti, II, 69). – Der. zemîrcă, s. f. (poșircă, apă chioară), var. zămîrcă, zămurcă; zemos (var. zămos), adj. (cu zeamă); zămos, s. m. (Mold., pepene galben). Din rom. provine rut. dzema, dzjama (Candrea, Elemente, 403).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
zeámă s. f., g.-d. art. zémii; (feluri) pl. zémuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ZEÁMĂ zémuri f. 1) Fel de mâncare lichidă, pregătită din carne sau pește, cu legume, acrită cu borș; ciorbă. 2) Lichidul dintr-o fiertură; apă în care au fiert unele produse alimentare. ~ limpede. ◊ ~ lungă a) zeamă cu mult lichid; zeamă subțire; b) vorbă multă și fără rost; pălăvrăgeală; flecăreală; trăncăneală. A nu fi de nici o ~ a nu fi bun de nimic. 3) Lichid conținut în fructe sau legume; suc. ◊ ~ de varză lichid acru și puțin sărat în care s-a murat varza; moare. 4) Substanță lichidă de natură diferită (folosită în industrie, agricultură etc.). ◊ ~ tanantă soluție folosită la tăbăcirea pieilor. [G.-D. zemii] /<lat. zema
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink