ZENÍT s. n. Punct de intersecție al verticalei locului cu sfera cerească situat deasupra capului observatorului și opus nadirului; amiază. ♦ Fig. Culme, apogeu, înălțime. – Din fr. zénith.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ZENÍT n. 1) astr. (în opoziție cu nadir) Cel mai înalt punct de pe bolta cerească situat deasupra capului observatorului. 2) fig. Moment ce marchează cea mai înaltă fază de dezvoltare; apogeu; punct culminant; culme. /<fr. zénith
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ZENÍT s.n. Punctul cel mai înalt de pe bolta cerească, situat pe verticală deasupra locului de observație. [Pl. -turi, -te. / < fr. zénith, cf. ar. samt ar-runs – calea de deasupra capului].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ZENÍT s. n. 1. punctul cel mai înalt de pe bolta cerească, diametral opus nadirului, pe verticală, deasupra locului de observație. 2. (fig.) culme, apogeu. (< fr. zénith)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ZENÍT s. n. Punct de intersecție al verticalei locului cu sfera cerească, situat deasupra capului observatorului și opus nadirului. ♦ Fig. Culme, apogeu, înălțime. – Fr. zénith.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
zenít s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ZENÍT s. (ASTRON.) (pop.) namiază. (Nadir și ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ZENÍT s. v. apogeu.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
zenít s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink