ZĂCĂTOÁRE, zăcători, s. f. 1. Vas mare în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie; cadă. ♦ Vas mare cu gura largă, îngropat în pământ, în care se adună și se strivesc strugurii, pentru a fi lăsați să fermenteze. 2. Vas mare de lemn, căptușit cu tinichea, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peștele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii, deasupra căreia se rotește alergătoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihnă; staniște. – Din zac (prez. ind. al lui zăcea) + suf. -(ă)toare.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
zăcătoáre s. f., g.-d. art. zăcătórii; pl. zăcătóri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ZĂCĂTOÁRE s. cadă, (înv. și pop.) tocitoare. (~ pentru struguri.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ZĂCĂTOÁRE s. v. staniște.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ZĂCĂTOÁRE, zăcătóri [și zăcătoáre] s. f. 1. Vas mare cu doage, în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie; cadă ♦ Vas mare cu gura largă, îngropat în pământ, în care se adună și se strivesc strugurii, pentru a fi lăsați să fiarbă. 2. Vas mare de lemn, căptușit cu tinichea, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peștele la cherhana. 3. Denumită și piatră zăcătoare = (într-o moară de apă) piatră (fixă) aflată în partea inferioară a morii, deasupra căreia se rotește piatra alergătoare (mobilă). 4. Loc unde stau vitele la odihnă ziua; (în special) Loc la stână unde se odihnesc oile după muls; staniște. (din zăcea) [și DLRLC]
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
zăcătoáre s. f., g.-d. art. zăcătórii; pl. zăcătóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ZĂCĂTÓR, -OÁRE, zăcători, -oare, adj., s. f. I. Adj. (Înv.) Care zace, care stă culcat, întins (la pământ). II. s. f. 1. Vas mare în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie; cadă. ♦ Vas mare cu gura largă îngropat în pământ, în care se adună și se strivesc strugurii pentru a fi lăsați să fermenteze. 2. Vas mare de lemn căptușit cu tablă subțire, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peștele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii care stă pe loc și deasupra căreia se rotește alergătoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihnă; staniște, zăcătură (1). – Zăcea + suf. -ător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ZĂCĂTOÁRE ~óri f. 1) Recipient în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie. 2) Vas mare de lemn căptușit cu tablă subțire folosit la tăbăcirea pieilor. 3) Loc umbrit și răcoros unde se odihnesc vitele vara (la amiază); staniște /a zăcea + suf. ~toare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ZĂCĂTÓR, -OÁRE, zăcători, -oare, adj. (Înv.) Care zace, care stă culcat, întins la pământ. – Din zac (prez. ind. al lui zăcea) + suf. -(ă)tor.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
zăcătór (înv., rar) adj. m., pl. zăcătóri; f. sg. și pl. zăcătoáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
zăcătór adj. m., pl. zăcătóri; f. sg. și pl. zăcătoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink