Dex ÎNCRÉDERE

ÎNCRÉDERE s. f. Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritate a cuiva; credință. ◊ Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredința orice secret, orice misiune. A pune chestiunea de încredere = a cere deputaților să-și precizeze în anumite împrejurări, prin vot, atitudinea față de politica guvernului. A da vot de încredere = a aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. încrede.

ÎNCRÉDERE f. 1) v. A SE ÎNCREDE. 2) Sentiment de convingere; lipsă de îndoială. Privește cu ~ viitorul. ◊ A se bucura de ~ a fi considerat om cinstit și de nădejde. Om (sau persoană) de ~ om serios, pe care te poți bizui. Vot de ~ susținere a unui program de activitate. [G.-D. încrederii; Sil. în-cre-] /v. a încrede

ÎNCRÉDERE s. 1. (pop.) crezare, crezământ, (fig.) credit. (Se bucură de ~ lui.) 2. (livr.) confiență, (înv.) credință. (Nu am ~ în el.) 3. nădejde, siguranță. (Pot să am ~ în voi?) 4. optimism. (Privește cu ~ viitorul.)

Încredere ≠ incertitudine, îndoială, neîncredere, suspiciune

încrédere s. f., g.-d. art. încréderii

ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

A SE ÎNCRÉDE mă încréd intranz. 1) A avea (toată) nădejdea. Mă încred în tine. 2) (mai ales în construcții negative) A crede pe deplin spuselor; a da crezare. 3) A avea o părere exagerată despre sine; a se supraevalua. /în + a crede

ÎNCRÉDE vb. 1. v. bizui. 2. a se baza, a se bizui, a conta, a se lăsa, a se sprijini. (Te poți ~ în mine!) 3. v. crede. 4. v. îngâmfa.

ÎNCRÉDE vb. v. asigura, da, încredința, înmâna, întinde, preda, remite, transmite.

încréde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încréd, imperf. 3 sg. încredeá; conj. prez. 3 sg. și pl. încreádă; part. încrezút