Dex îmbiat

ÎMBIÁT s. n. Îmbiere. [Pr.: -bi-at] – V. îmbia.

îmbiát s. n. (sil. -bi-at)

ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr.: -bi-a] – Probabil lat. *inviare.

A ÎMBIÁ îmbíi tranz. (persoane) A îndemna în mod insistent (să facă sau să accepte ceva). /<lat. inviare

ÎMBIÁ vb. 1. v. invita. 2. v. îndemna. 3. v. stimula.

ÎMBIÁ vb. v. ademeni, amăgi, atrage, ispiti, momi, seduce, tenta.

îmbiá (-íu, îmbiát), vb. – 1. A solicita, a cere. – 2. A invita, a pofti. – 3. A oferi, a propune. Lat. ambῑre, al cărui sens propriu de „a înconjura” trecuse deja în limba clasică, ca cel de „a solicita”, cf. la Tacit, Germ., 17, nuptiis ambiuntur „le propun căsătorie”. Schimbarea de conjugare ambῑre › *ambiāre ca în accῑre › aciua. Acest etimon, propus deja de Philippide, II, 718, nu pare să fi fost acceptat. Totuși, pare mai sigur decît der. propusă de Pușcariu, Dacor., IV, 1319 și DAR (cf. REW 9295 și Graur, BL, V, 117), din lat. *inviāre „a obliga”, de la vis „forță”, sau decît cea a lui Scriban, din lat. *inviāre „a îndruma”. Din lat. *invitāre (Koerting 5136), nu este posibil. – Der. îmbieală, s. f. (invitație, rugăminte, solicitare); îmbietor, adj. (atractiv); îmbietură, a.f. (invitație); îmbiecios, adj. (care se lasă rugat).

îmbiá vb. (sil. -bi-a), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. îmbíi, 3 sg. și pl. îmbíe (sil. -bi-e), 1 pl. îmbiém; ger. îmbiínd (sil. -bi-ind)