ÎMBRĂCĂMÍNTE s. f. 1. Totalitatea obiectelor care îmbracă corpul omenesc (exceptând încălțămintea); veșminte, haine, straie. 2. Hârtie, material plastic etc. cu care sunt învelite copertele unui caiet, ale unei cărți etc. 3. Strat de material cu care se acoperă o piesă sau o construcție pentru a o izola, pentru a o proteja etc. [Gen.: îmbrăcămintei] – Îmbrăca + suf. -ăminte.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
îmbrăcămínte s. f., g.-d. art. îmbrăcămíntei / îmbrăcămínții; (straturi de material) pl. îmbrăcămínți
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ÎMBRĂCĂMÍNTE s. 1. v. haină. 2. v. port. 3. v. vestimentație. 4. v. ținută. 5. v. garderobă. 6. înveliș, învelitoare. (~ la o carte, la un caiet.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎMBRĂCĂMÍNTE s. v. placentă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
îmbrăcămínte s. f., g.-d. art. îmbrăcămíntei; pl. îmbrăcămínți
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎMBRĂCĂMÍNTE ~ți f. 1) (nume generic) Totalitate de piese vestimentare care acoperă corpul omului; veșminte; vestimentație. ~ de vară. ~ de protecție. 2) Strat de materiale aplicate pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja. ~ rutieră. [G.-D. îmbrăcămintei] / a îmbrăca + suf. ~ăminte
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
îmbrăcământ, îmbrăcămínte, s.n. (înv.) îmbrăcăminte, veșmânt, haină.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink