ÎMBUCĂTÚRĂ, îmbucături, s. f. 1. Cantitate dintr-un aliment care poate fi vârâtă o dată în gură; înghițitură, dumicat; p. ext. mâncare; bucătură. 2. Loc de asamblare a două țevi, două burlane etc., a unui știft care intră în locașul său etc. – Îmbuca + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎMBUCĂTÚRĂ s. gură, înghițitură, mușcătură, (pop.) dumicat, (prin Transilv.) bușcă. (O ~ de pâine.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
îmbucătúră s. f., g.-d. art. îmbucătúrii; pl. îmbucătúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎMBUCĂTÚRĂ ~i f. 1) Cantitate dintr-un aliment care poate fi îmbucată dintr-o singură dată. 2) Loc unde se îmbucă două piese. /a îmbuca + suf. ~ătură
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink