Dex împărat

ÎMPĂRÁT, împărați, s. m. Suveran (absolut) al unui imperiu. ♦ Fig. Stăpân, conducător. – Lat. imperator.

ÎMPĂRÁT s. (livr.) cezar, (în Imperiul bizantin) basileu, (pop.) crai, (înv.) chesar, imperator, împărăție.

împărát (împăráți), s. m. – Suveran absolut al unui imperiu. – Mr. ampirat. La.t imperator (Pușcariu 785; Candrea-Dens., 824; REW 4305; DAR), cf. alb. mbret (Philippide, II, 644), prov. emperaire, it. imperadore, fr. empereur, sp. emperador. Der. de la nominativ, ca în alb., apare și în alte cazuri de nume de persoană, cf. băiat, d**c, om. Der. împărăteasă, s. f. (soție de împărat; femeie care conduce un imperiu; nume de plante, Bryonia alba, Atropa Belladonna; la albine, matcă), cu suf. -easă, ca bucătăreasă, cărturăreasă (nu are nici o legătură cu lat. tîrzie imperatrissa, Densusianu, Hlr., 160); împărățel, s. m. (pasăre, aușel, Troglodytes parvulus), cf. numele său fr. roitelet, sp. reyezuelo; împărătesc, adj. (imperial); împărătește, adv. (ca împărații); împărăți, vb. (înv., a proclama pe cineva împărat; a domni); împărăție, s. f. (imperiu, în mod tradițional imperiul bizantin iar apoi cel turc); împărătiță, s. f. (împărăteasă, fată de împărat), cu suf. -iță; împărătuș, s. m. (aușel).

împărát s. m., pl. împăráți

ÎMPĂRÁT ~ți m. 1) (în unele state; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al țării; monarh; suveran; riga; rege. 2) fig. Stăpân cu puteri nelimitate. /<lat. imperator

ÎMPĂRÁ, împăréz, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A pune în țeapă. 2. A aduce ceva la cunoștința tuturor printr-un semn înfipt în vârful unui proțap. – Lat. impalare (< palare).

IARBA-ÎMPĂRÁTULUI s. v. urechelniță.

ÎMPĂRÁTUL s. art. v. steaua polară.

ÎMPĂRATUL-PÉȘTILOR s. v. regină.

împărá, împăréz, vb. I (reg.) 1. a înfige pari sau haraci la vie; a hărăci, a părui (o vie). 2. a împunge cu un ac gros. 3. (refl.) a se înțepa (în ceva), a se împunge. 4. a face cunoscut, a publica.

Ler-Împărát s. pr. m.