ÎNCHEIETÚRĂ, încheieturi, s. f. 1. Îmbinare (mobilă) a capetelor oaselor; articulație. ♦ Parte a corpului situată în dreptul unei articulații. 2. Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte sau părțile unui obiect, ale unei construcții etc. – Încheiat + suf. -ură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNCHEIETÚRĂ s. v. articulație.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎNCHEIETÚRĂ s. v. chingă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
încheietúră s. f., g.-d. art. încheietúrii; pl. încheietúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNCHEIETÚRĂ ~i f. 1) Legătură mobilă între două oase și locul acestei legături; articulație. ~a mâinii. ◊ A-i slăbi cuiva ~ile a se ramoli. 2) Îmbinare a două elemente și locul unde se îmbină ele. /a încheia + suf. ~ură
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink